Vis… sunt

Se legăna în propria durere,
mușcând
refuzul realității.
Se zgâlțâia cu disperare,
flămând
de timbrul efemer.
Așa l-am cunoscut în noapte,
în drama sa
și nu m-a-nduioșat.
Am încercat să îl aduc,
prin ploi, în visul
ce mă înconjoară.
Și l-am adus,
dar mi-a lăsat
ninsoare-n prag.
Când a plecat
și-a plâns de milă,
crezând că nu ne potriveam.
Azi, tragedii se joacă
pe strada purpurie
și pe podele reci.
Dar nu le văd,
nici nu le simt,
căci vis… sunt eu.