prezentul acesta devine trecut
cuvintele mor când trebuie să vorbești
colbul vremii va adăposti zilele
pasul meu pasul tău își vor pierde zborul
învăț cu îndârjire numărul zilelor
caut răspunsuri
la întrebarea ascunsă sub pleoape
verzuiul ochilor păstrează frăgezimea misterului
împletind șiragul gândurilor abandonate
vrerea mea este limpede fără vârstă

doar copilul din mine îmi rărește frunzele inimii

hai să închidem verdele și căpruiul și buimăciți să lăsăm
vremea să ne adoarmă
cu lumina ei