bineînțeles nu am nimic să îți spun
între stomac și gură îmi trec trenuri
de noapte cu geamuri transpirate
prost luminate în ele copii dorm
cu capul în poziții strîmbe ciudate
suspendați în voaluri de mirese
(posesoarele placentelor fără dragoste)
voaluri cumpărate pe ascuns din walmart
dintr-o eroare anticoncepțională
cînd adolescența devine acerbă
lividă constatare cu degetele pe cicatricea dintre suflet și trup
nu am nimic să îți spun
mă întorc pe dos
sînt o manușă vestigială mă cotrobăiesc
undeva între mine și însumi
gol gol interiorul e doar un exterior voalurilor
așa învăț să tac lipindu-mă cu burta de cuvinte
umede murdărite doar cît se cuvine
în dimineți postnupțiale
denumite după restul zilelor