Deconspirarea întunericului


În chilia înțelesului meu
lumînare am pe Dumnezeu
și curge ceara cînd gîndesc aceeași
lumină
a lumii,
cum dintr-un călugăr curge barba...


întuneric – sublimă uitare pătrunzînd în forme,
pîndind chiar substanța
atunci cînd umbra însăși ajunge o formă.


ah, univers uitat,
spînzurat de-o rază martiră
și mîngîitat într-una de ecoul surd
și vuiete de eternitate,
în care tăcerea i-a fost
ultimul suspin!


tăcînd, văd raza de apus
ca pe-un bețiv rîzînd de un copac,
trecînd împleticit
pe ulițele nopții...