Căci nimeni nu poate acum să m-aline
Și-n patul meu plâng și de loc nu mi-e bine
La tine mi-e gândul și tot socotesc
Cam cât te iubesc...

Deodată te văd cum te-apropii de mine
Încerci să mă mângâi, e cald și mi-e bine
Totu-i frumos și e bun până când
Încep să plâng...

Așa de aproape! Și nu-ți pot atinge
Părul ca noaptea...și ochiul îmi plânge.
În jur numai aburi și ceață și fum
Și te vreau acum...

Încep să te caut; Ești chiar lângă mine.
Sfioasă-mi întind mâna albă spre tine
Dar când să te-ating, tu te spargi în bucăți
Ca și-n alte dăți...

Te vreau înapoi și te caut prin noapte,
În juru-mi sunt numai fantome și șoapte.
Doar iele găsesc și le-ntreb de-au zărit
Vreun duh rătăcit...

Și nimeni nu știe că sufletu-mi plânge
Din ochi îmi curg lacrimi, din inimă sânge
Și caut întruna, dar tot nu găsesc
Al tau chip îngeresc...

Deodată apari...dar ești demon acum!
Din ochi îți ies flăcări iar pe nări scoți fum!
Turbat de furie-n ureche-mi șoptești
Că nu mă iubești...

*

Din pat și coșmar abia-n zori m-am trezit.
Acum îmi dau seama ce mult te-am iubit.
Târziu e și iarnă-i, dar încâ-ndrăznesc
Să te mai iubesc...
(E firesc...)