Floarea destinului


Am fost cândva o minunata orhidee,
Erai pământul în care ea creștea,
Erai apa cu care exista.
Dar peste ea s-au năpustit zăpezi...
Căldura ei nu ți-a ajuns,
Și te-a chemat... nu ai răspuns...
Pământul a-nghețat curând;
Te tot striga mereu plângând
Și-ai stat acolo îndelung...
De-ai fi venit măcar o dată
Să îmi vorbești ca altă dată...
- Am fost cândva o minunată orhidee -
Dar azi n-a mai rămas decât atât:
Un cuget și o amintire scurse-n vânt.