E ziua stelelor ce plâng,
când se desprind din constelații,
în viață duse
stau la rând
precum bănuții mici pe ață;
și vor privi în mări adânci
când se mai gătește de-o cunună;
de la stăpâni primesc porunci
precum pescari
de la furtună!
Sunt vesele
dar râd în lacrimi,
pe drumul vieții
drum neștiut,
vor ști să prindă clipa
în treacăt,
ca-ntr-un ecou desăvârșit!
Când ziua-i noapte
și noaptea-i ziuă,
vor fi decorul împlinit
în astă lume cu războaie
de-ar fi să fie
chiar de iubit,
Sub coasa vremii
nu se îndoaie
o stea cu ochii-nlăcrimați,
că lumea o va primi
în ploaie
de-arginți și maci.
7 august 2005, orele:15 și 30 min