Puși într-un nonsens generalizat,
aveam doar emoții otrăvite
și eram așezați într-un palat,
visători cu vise diferite.

Dar știam o iubire culeasă
din inocența copilăriei,
ascunsă undeva în casă,
uitată pe scara agoniei.

Și ți-am pus un vers de primăvară
pe umbra pletelor mângâiate
și am auzit întâia oară
vorbe din priviri apropiate,

Am uitat ziua întunecoasă
la lumina pusă-n sfeșnic,
lângă rochia ta de mireasă
ce-ți făcea surâsul veșnic.

Și azi când totul e luminat
de pletele apuse spre albire,
un vers de rugăciune am cântat:
pedepsește-ne Doamne prin iubire.