zbârnâie ceasul la opt dimineața
urmele tale nu îmi vin înapoi
la ultimul vagon stă doar o iluzie-n roșu
îți amintești cum râdeam hohotind printre mătăsuri
doi copilandri încurcând trenuri?



ziua îmi răvășeai pe tălpi frunze
râzând că-mi ești alun
și eu ronțăiam primele clipe
la ieșirea din casă
te jucai de-a norocul sărind pragul
nu scotoceam printre femeile tale
eu prea cochetă mișcând din sprâncene
știind cum îți înșeli ochii
cu prima mea aparență într-un cobalt târziu



mă ascultai recitând pe-nserat Borges
gelos pe fiecare intonație tandră
m-ademeneai cu tuberoze
privind galeș numai cu ochiul stâng
hai lasă-te de șotii
eu sunt doar prima femeie care nu te-a abandonat ție
de-acum voi stinge lumânările de ziua ta
șampania o vei bea mereu
cu alta


eu nu