Crepusculare inimi, iluzii rătăcite
De sărutarea vietii prin ani de suferinte
Treceau pe sub arcada de ramuri desfrunzite
A cerului coroană, călăuzind dorinte.

Alaiul lor de soapte prin gânduri iar le poartă
Si apele de maluri prin vrajă le desface;
Suvoaie de lumină inundă steaua moartă,
Ecoul altor timpuri ce-n pulbere-o preface.

Pe buze mi se-asterne o palidă-adiere,
Si-un lujer de sperantă ce daruie mireasmă
Si-a aplecat chemarea pe visul care piere.
Instrăinat si singur, el pare o fantasmă.

Ce sumbră-nmărmurire s-a intrupat deodată
Peste intelepciunea de-a ocroti iubirea,
Ce greu mi-e a-ntelege pădurea zbuciumată
De suflete ce-n moarte isi pregătesc trezirea.

In urma mea mai plânge, tulburător de blândă,
O liniste măreată născând peste morminte,
Ca o neprihănită si vesnică osândă
A ploilor de rouă sculptate in cuvinte.

16 ianuarie 1991.