un cer, aproape nimicul, desi turcoaz
cu gandurile prinse snur pe linii
apoi sfere, unele repezi, altele rime
nici o lacrima doar puterea iubirii
topind totul si izvorandu-se pe sine
intr-o cascada de lumini ce respira,
uneori ingeri si oameni amestecati
intr-o vibratie verde, ca si trezirea

marele cor incepe sa cante
simfonia lunecarii din vis,
timpul se ia la joaca cu nuferii spatiului
ca-ntr-o oglinda ce-si soarbe propria viata,
randurile diminetilor se scriu cu litera mare
pentru candoarea ce vine
si pentru miliardele de ochi
ascunsi in toate golurile inimii
din care ne vedem viata
ca o romanta ce zboara
pe valuri

nu mai dor fluturii zarii
caci nu mai e timp
ramas in tainitele zilei
ci numai iubire
ci numai iubire