Pe ciorna sufletului meu
e scrisă fila de ocară
m-apasă scrisul tot mai greu
și-nțeapă tâmpla-mi milenară.

Găsesc cu greu cuvinte întregi,
adesea moale-mi e gândirea
mi-aduc în ciornă puncte - negi -,
cuprind în somn nemărginirea

Ce cade greu pe-un umăr care
alunecă de pe cuprins
și-aduce a întunecare:
ei, iată, seamănă cu-n ins!

O umbră cade, se târește,
alunecă pe lângă zid
cu mâinile îmbătrânește,
agață tandru un livid
suflet pătat cu dungi, din vid!