se făcea
că ochii tăi ardeau scena
tunetul vocii
lăsa scaunele mai aplecate
cu un vers


chemau în tine demne
cuvintele
mereu aceleași viori
cred că ele au pictat
abanos pe gene
mai spre auriu de lună


de n-ai fi rămas
triumful n-ar fi avut arc
așa nu mai are
decât un punct instabil de sprijin
și-o neînsemnată luptă de purtat
nu cu morile de vânt
niciodată


numai vertijul de cuvânt


era parcă o stampă japoneză
lăsată
pe-o umbră de carte
tu îți punctai literele
pe-un colț de noptieră
lasând scena
cu irișii plecați


* (foto L.N.P., stampe japoneze din Muzeul Monet.)