Ranit poetul bland canta
povestea cea stiuta
de trecatori, de fluturi albi,
de clipa cea mai scumpa.

Cu mana fatza-si cuprindea
spre-a nu lasa sa cada
pe marginea unui trotuar
gandul cel de taina.

Privea in lume pustiit
de prea multa rugina
de prea adanc strigat ascuns
intr-o mansheta murdarita.

Simtea ca piere pana-n zori
in asta neagra ceatza
si nu incerca sa se ridice
din a sangelui masca.

Un ideal frumos a cautat
dar fara ca sa stie
tocmai de el s-a departat
iubind a stelei poezie.

Singur si fara de straini
se culegea pe sine
din amintiri, din amagiri
din patru anotimpuri.

Pierdut pe drumul ce cu dor
il alesese fara teama
se sfasia tanguitor
spre-a fi lasat sa taca.

Ranit poetul bland canta
dar cine sa-l asculte
cand versul sau nu mai durea
decat pe cel ce-l scrise...?!




* am specificat sh si tz doar acolo unde se putea crea confuzie.