Odata... si odata
copacul se pravale,
ros doar la suprafata,
la radacina nu,
din ea rasar lastare
la timp sa faca fata
intr-un destin perpetuum
de moarte si de viata.
Caci dumnezeu ne iarta
in cer si pe pamant,
la mana providentei
doar el are cuvant.
De-aceea ne supunem
cuvantului divin
chiar daca ce ramane
in suflet e venin.
Lastunul, creste mare, copac
umbros, cu roade
si vine iarasi timpul
cand ros la suprafata,
copacul se pravale
si alti lastari rasare
sa faca vietii fata.