Îți scriu pe marginea ferestrei...
am închis-o de toamna trecută... de frig.
Nu te deranja să citești...
este numai un vodevil.



dansam încolțind odată cu piatra
pe marginea râpei

buzunarele rupte fluturau semn de pace
între atâtea palate cu turnuri
mai înalte, mai strâmbe...

eram deodată într-un vodevil
pe care-l scria un bătrân...

te adoram în poiana cu oameni trădați,
pe care îi vegheam
pierzându-mi memoria

era trei noaptea
și două grade celsius
în tot atâtea șoapte hai-hui

cu cămașa-nflorată
ți-am învelit umerii,
te fereai de aburii
din jurul brațelor mele...

am preferat să tac
priveam în jur sperând să-ți fie mai bine
îmi înghețase mâina pe sânii tăi...
până la urmă am dat foc la poiană
m-ai implorat...
și-am râs... am râs mult...
știam că vom merge amândoi
tot acolo

bătrânul scria vodevilul,
iar eu trebuia să semnez la final
data o adăuga el...

cei curioși
vor citi aceste versuri
pe o singură cruce

în rest...
numai aripi...
să nu se știe totul...

așa a hotărât bătrânul trântind fereastra
într-o iarnă oarecare
fără zăpadă....
la ora șase dimineață
lăsând finalul pe altă dată.

...Sper să-l găsești undeva,
dacă nu-i între geam și pervaz
e undeva în stradă... vezi și tu...
De l-a luat vântu’ nu-l căuta.

Amintește-ți că este numai un vodevil.