Dimineață deșertică


Poemul scurs pe nisip
din sînge și din privirea nopții
s-a despărțit de mîna care-l tremură.


sărută azi o lume
în rostogolire de păreri.


tremur tînăr,
rostogolire hidoasă
și vers riscant
măsurînd eternitatea


se schimbă în aripă,
în înălțarea de iertare-a lumii
și cu marginile ei
lovește clepsidrele goale.


iar versurile toate se transformă în aripi.
și stelele stingîndu-se încet privesc
poemul de aripi...


tăvăliții cactuși, prea jos acum,
în imensul galbenei zădărnicii secate,
au prins acele mîini osoase
iesind dintre dune


să ofere sărutul copiilor născuți
cu fețele zgîriate...