Menire derivată sub arc de largi cascade
Și-n aripat tezaur de visuri lin suire
Din mâine adunată chemare și-n balade
Regăsită-i zilnicului zbucium: fericire

O parte din lumina ce nemurește falnic
Adus omagiu calmei, platonicei zeițe
Sălășluire-n marea ce sapă-adânc, zadarnic
Încerc și eu, prin tine, candoarea din sobițe

Cu prometeic fulger abruptul dintre zile
E iarnă. Fulgii limpezi în inima-mi fierbinte
Mă ard și izbăvirea cuvintelor abile
E vară. O secundă de stea și joc cuminte.

Înmiresmată vatră, ecourile-ți cântă
Și lin dureri aprinse în zbatere se-aștern
Iubind doar cărămida prin triluri te-nspăimântă
Neantul gol de suflet și spațiul. În etern,

E coborârea-n trepte dar liniște-i și-n pace
Tresaltă caldul cântec în inocență mută ...
Împărății de piatră se prăbușesc. Tenace
Din ofilirea florilor aievea zbor și-ascultă

În mine răsuflarea amiezii unui basm.
Ce arcuire suplă ... Firesc din timp se-așterne
Dorința și străbate o biruință-n spasm
Și-n flacăra de veghe secunda mea se cerne ...

De vină este rostul descătușat al clipei
Al izbăvirii cuget, liman adânc și veșnic
Efemeride-n salturi-sintezele aripei
Sinapsa camuflată prin dragoste în sfeșnic ...

Și totuși, întuneric ... sau lună? Doar visare
De calme stele limpezi și argintii sicrie
Adulmecă aievea ființele ... bizare
Forjate dintr-un suflet și scrise pe hârtie

Cu limpede cerneală. Suflare de azur
Se scurge-n vene ludic. Ce mitică sclipire
Pulverizează-n spațiu masivul gol și dur!
Excursia în mine e-n stele convertire;

Scop tragic e lumina ghețarilor sporadici
Durere vie-n seva cuprinderii totale
Organice moluște înoată-n prispă. Sadici
Și nebuloși luceferi azvârlă-n orgi suflare

Adâncă, și otravă de miere fumegândă
Iluzie a vieții în largă clocotire
În van încerci corabia suavă și plăpândă
Ce-n ap-atunci uitată rugină e. Zdrobire,

Din candidă splendoare e saltul în puzderii
În mine și în tine subtil înfiripată-
Grădina. Fumegândul, și-n vântul primăverii,
Văzduh de calde roiuri magnet e, făr' de pată.

Ci-n zbor pot numai cei ce cred în absoluturi
De diamant palate să deslușească-n ceață.
Ca timpul peste toate, tăcerilor din scuturi
Să stăpânească rece discordia măreață.

Fantasticul te-ndeamnă. Ah, și nu poți să rezemi
Mâhnirea-n mângâiere, nici strălucirea-n floare
Robotic pașii-ți scapă, pe ude trepte semeni
Semințe de garoafă și lacrimi de cicoare ...

Și-odată tot cu vântul, desprinderea nechează
Vlăstare risipinde pulverizează josnic
Suprem-eliberarea de joc grotesc veghează
Ca pruncul lor de aur să urce-n carul cosmic.

Și-n amintire mândră să mâne și să plângă
Pe-un fir de blondă rază ce-a fost un tandru soare
Odată-n veșnicia apusului. Ajungă!
Atâta chin amarnic și dulce nepăsare ...

Avânt de metastaze în licăriri de gânduri
Cohortică mișcare a haosului negru,
Coborâtoare clipă,obvers rubin din rânduri
Tu umpli defilarea fotonului integru:

Cu inefabil dor și peste nori planare
În goană de salcâmi și violetă briză
Prin învârtire Terra ne cântă și dispare
Aici sunt, ești și tu, pe-o bancă-n parc și-n criză

Secundele secunde ne dor. Accelerată,
Din sentiment și-n unde a lacului minune
A-nvăluit hotarul copilăriei. Iată:
Eu țip și în tăcere o dragoste apune

Deschisă, poarta verde a lungii-mprejmuiri
A clocotit și-n spumă de ruginiri sihastre
Amestecă prezentul cu unice iubiri.
Dezintegrată, plânge inima unei castre

Statuie de fecioară în cioburi risipită,
În univers limanuri nu sunt dar nu te teme,
Eu aduna-voi totul în margine grăbită
Constructori de corole vom fi, și de poeme.

În port lumini de zahăr și-o muzicuță hoață
Iar vaporașe saltă în veselii șiraguri
Lăsat-am fericirea din basme pentru-o viață
Și slabe luminițe mai ard acum în praguri

Dansează fanii. Suie, pe cer obuzul rău
Ucigător și aspru în veterană ploaie
Duminica e-o jale agrestă. La Ceahlău
Privirea ta coboară din munte prin văpaie

Și încă-n lunca verde privighetori mai cântă
Iar codrul se mai umple de farmec sfânt spre sară
De știm conviețuirea cu zorii ce ne-alintă
În aburi reci-vigoare și sunet de vioară

Din pavăză și flaut noi am suit spre mâine
Și mâini împreunate adus-am printre versuri
Cosmonauți săpându-și o literă în pâine
În pribegire lină și-n somn amar de sensuri

Pustietoare lavă, ce-n menghină înghesui
În orbitoare flamă de jar și de cuvinte
Spre adevăr călirea și-n luptă doar alesu-i
Învingător e-n lauri și arde-n rug fierbinte

Căci toți la fel chemarea o-ndeplinesc aievea
Și mai presus de toate stă scrisă veșnicia,
Neviață și nemoarte ce-a fost, nu e și fi-va
Mereu pe șagă pusă și zbor. Pe temelia

Trecutului mocnind în remușcări clocite.
Zburdalnice imagini și-n izolare ștearsă
Rămân în căutarea schimbării absolute
Ce este totuși viața? Eu nu știu, da-i o farsă!