malul pustiu intinde a sale brate reci
unde sfarseste zarea si unde poti sa treci
numai cu gandul vesnic vioi si jucaus
tinut pe-a sale aripi de-un pui de pescarus.
epuizandu-si calea, el ,malul aurit,
ajunge-n locuri unde nicicand n-a banuit
nimicul fir de viata ce se numeste om;
unde rasare luna si unde stele dorm
in nopti cerneluite cu-albastru voronet,
unde colinda vantul romantic si istet,
langa hotarul tainic al dulcelui amor
in care se-ntalneste cu dorul un alt dor,
acolo-asi vrea s-ajungem si pe-urma pot sa mor!