poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-30 | |
E oare rezultatul unor influențe, unor impresii,
Ori a unor acumulări cantitative? Este, pentru că nu există poet care să nu fi scris impresii, Care să nu fi fost influențat (în mod decisiv, aș putea spune), De evenimentele prin care a trecut (Un exemplu simplu e Eminescu, cu "Împărat și proletar"). Dar poezia e mult mai mult, Și nu doar transcrierea pe hârtie a unor descoperiri (Descoperim la tot pasul, viața, de când ne-am născut), Ci este o participare individuală la armonia universală. Un poet n-ar putea trăi fără să scrie. Cei ce scriu doar de plăcere nu sunt poeți adevărați. Cea mai puternică inspirație poetică E revolta la lumea exterioară, Modelată, diminuată de cele mai multe ori Și introdusă în anumite tipare (ce țin de prozodie) sau nu, Revoltă care în cazul meu E reprezentată de cea împotriva ușurinței Cu care realitatea exterioară, lumea într-un cuvânt, Ne îndepărtează de vis. Visul, adică realitatea construită ... (De imaginație). Am să vă rog ceva: nu-l ucideți! Oricum, odată tot va muri, tot va muri ...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate