priveste si treci
peste pietrele mele mai negre si reci
decat moartea,
in limba careia-mi ramase alba cartea,

imi ceri un cuvant,
sa-ti-l dau nu mi-e greu, dar prea frant,
pe drumul sticlos
pasii l-ar face sa cada degeaba pe jos,

dar ca destin
primit de la nu stiu ce frate curat, dar strain,
uite, te cert
fericirea sa-ti treaca dincolo de visu-mi inert...