ar trebui să par plictisit
măcar de dragul cărților pe care le am în mînă
să vă spun că nu îmi pasă de metaforele
cărate cu spatele împreună
ca niște mineri orbi ai dicționarelor ce sîntem
să vă spun că nu dau doi bani
pe vorbe incifrate în marmura afroditelor fără cap
sau în cea mai sublimă tortură
cînd stiletul pătrunde adînc
ar trebui să nu schițez nici un gest
să mă prefac absorbit de bolboroseala augurilor
să opresc războaiele elegant
pentru un mic dejun în liniște
într-un restaurant cuminte de gară
fără cortine de catifea însîngerată
și fără cai omorîți prea timpuriu în spatele lor

ar trebui dar atunci care ar mai fi farmecul acestei apocalipse
cu care mi-am tatuat ferestrele casei
în speranța că ziua de mîine va trece pe aici
îmbrăcată în rochie de mireasă
va recunoaște vitraliile
iar eu îi voi pune tandru cătușele