poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-24 | |
Se plimbă, printre crengi, zâna tăcerii
șoptind prin vântul frunzelor de ceară, rostind cuvinte nevăzute-ale durerii. Dintr-o magie stranie, neclară, încep să crească umbrele și ceața cu întunericul să-mbie noaptea, morții, ca să-i surprindă iarăși dimineața, căci nu dezvaluie misterul sorții. Devine-atât de-adâncă sumbra vale, incât chiar și ecoul rătăcește lovindu-se de pietre, cântă doar a jale. Ultima rază de lumină se răcește când ochiul veșted, a apus și el plângând, îmbrobonat parcă de sânge sub gheara nopții, în arome de măcel. Iar scrumul fluturilor morți, se strânge din tufe descărnate de pigmenți. Concertul frunzelor, macabru, nebunesc îngână rugăciuni spre zei absenți. În urma pașilor hoinari ce rătăcesc se-ntinde negura cu brațul trist, schimonosită în incantații efemere. Eroul fără nume, închis în ametist ridică pumnul spre cer, spre zei, spre stele. Se zbate cu trupul rană, urlând, sorbind otrava din raze ascunse de lună. Înfășurat în mătasea viermelui flămând nu are-n preajmă nici o umbră de mister, să-i spună, cum îi plânge pielea în stropii sparți de clipă și își strânge carnea în brațe, cu regret, parcă învelit în pânza brumei care țipă. Frenetic, cu frig de moarte, se strânge la piept ca și când ar fi el pentru ultima dată, în semnul păcatului adânc încrustat, jefuit de zbaterea în chinuri scăldată. Buzele tac și orice simț e adormit. Cuprins de nemișcare, geme nepăsător, închide ochii, printre pleoape, linistit. Se știe de dragoste și pasiune, muritor… Secundele coboară în tumult palid, șters, strecurate sub semnul nociv al nemuririi ce vegheaza cu surâs fals, fără sens. Tresare izvorul tern al tămăduirii în partituri suferinde, cu mistere presărate din arta gustului bizar iar aripa tristeții, în spirale efemere, cade-n uitare printr-un șuvoi amar. Incandescent, pustiul pare spulberat, îi plânge zâmbetul în freamatul străin, într-un masacru de vreme uitat. Amarnică menire, tăcerea e un chin. Obscur ca niște aripi negre de ruine, se zbate-n murmurul fioros și cheamă dulcele venin al elixirului din sine. Iar elixirul proscris îl aclamă. Splendoarea curcubeului monocolor prinde contur ciudat, tonuri de griuri, în sunet surd, de spin nepăsător ce smulge vină din pustiuri. Aroma nepăsării cu dispreț scrâșnește ca o fiara, turbata de neant, atinge tăciuni în rugăciune și țâșnește tăioasă ca un brici iar din înalt, sejurul dezamăgirii se stinge firav în trepte sistematice, cu poțiuni ce vor zdrobi păstrând aroma zilei de ieri, cu ritm bolnav, în zgomotul de clopot ce o va risipi. Joc de secunde pentru ceas printre fiorii căzuți iar în uitare, umbra nu este unde a rămas. Izvorul nesecat, ascuns, iarăși tresare. Cu început plăpând, în umbre lungi coboară o stea pe duca, pierdută în suspine, arzând în depărtare. O să moară căci e născută din vindecări de mărăcine. Dintr-un subconștient ursuz, destrămat în cioburi și iluzii, ce lasă-n amintiri lumina, talismanul de ametist se pierde in colburi. E momentul… Ridicați cortina!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate