nopțile nu mă mai dorm
decât înspre dimineți reci
apele tale mă curg înghețate
când îmi pleci
ascunzând ultime cuvinte
mă las îndoită de patimi
mă las ucisă-ntre cărțile firii
și nu îmi mai scriu neputința
pe umerii tăi demult căzuți
printre femei desculțe-n iubire


nopțile tale sunt duse
odată cu primele pagini rupte
ți-am implorat o mie de-așteptări
și basmele tale nu mai încep azi cu mine
au numai sfârșitul zilelor
când sâmbetele își cheamă
patimile despletite din munți
curgând peste noi
ca o cascadă neatinsă
de pruncii născuți toamna


în mine port urme de viață născândă
în săptămâni pustii
las neputința să-mi ardă
celule de tine în palme
îmi pier buzele-adunând picuri vii
la căpătâi îmi rămâne sfânt al tău nume
precum în amiaza primei fotografii
când nu mă știai nu mă iubeai nu mă doreai
eram doar umbra urmelor tale căzută-n neant
neîndrăznind femeie să-ți fiu
scriere-am fost aruncată-n sertare
unde numai mâinile tale umblau năucite
niciodată nu m-au găsit
și doare ce tare mă doare