Tocmai m-am înțepat în nenorocitele voastre de muchii,
de colțuri grosolan rupte din nesfârșitul și fără de vină întreg
și m-am oprit pentru o clipă să las amestecul de sânge și venin să curgă.

Nu m-am mai oprit demult…

Am și uitat cum e să îți faci timp special pentru a te privi
în balta aia fără de sfârșit care se naște în jurul tău
și prin care toți trec fără să-și dea seama că aia e Balta Ta…

Și atunci am observat…
că în jur alte bălți se întind, fiecare în dimensiunea ei,
fiecare cu urmele ei, pași rătăciți care habar nu au că există.

Și mă gândesc… dacă să mă ridic
și să merg mai departe
în felul ăsta, după tot ceea ce am văzut.