îmi împart singurătatea între unu și unu
dar îmi dă un rest cu zecimală stridentă
dacă aș încheia aici socotelile m-ar închide la închisoarea netrebnicilor
aș fi pusă la zidul concret al uitării
unii ar apuca să dea cu piatra aceea crăpată din exercițiile mele de dicție
nu că asta m-ar deranja , dar fiecare lucru ar primi o definiție pe care să o știu pe de rost.

nu țin minte tabla împărțirii. sunt un întreg doar cu tine și nu am decît memorie afectivă
faptele se autodistrug după ce se consumă. lumea spune că voi repeta clasa că voi repeta viața că voi lua de la început întreaga poveste. dar cine știe a câta oară voi muri azi neîmpărțită ..

am recalculat. nu iese bine. se strecoară mereu o greșeala de țipăt. cînd strigi pierd unități întregi la plus infinit.
cineva ne-a învățat să prescurtăm cuvintele. doar că acum nu se mai înțelege nimic.
plînsul se adună se scade sau se înmulțește degeaba
cu aceeași confuzie. atît fac unu și cu una. pe degetul inelar țin minte luna.
dacă luăm în calcul și ploile, copiii străzii, zilele cu soț în care facem dragoste, programul tv, data ultimului ciclu și indicii de elasticitate ai nopților care se întind cu tot întunericul peste noi, dă unu împărțit la doi.
jumătățile pierd dreptul la atingere. se zbenguie libere fără trup sau fără suflet căutând inexplicabil asimetria bizară a lucrurilor ciuntite.

am recalculat. nu iese bine. iubirile noastre ies strâmbe și turtite.