Se spune ca undeva o mare rosie
Acopera pamantul
Acolo, doar gandul
Te poarta si te-nvie.

Din abur corpul ti se-ncheaga
Nu ai timp spre a-ntelege
De ce-ai uitat o viata intreaga
Si cine este cel ce-alege.

Nedumerit te sprijini de o stanca neagra
Privirea-ti se scufunda incet intr-un abis
Ai vrea sa crezi ca totui vis
Dar nu te lasa piatra sura.

In departare printre valurile rosii
Din abur se nastea cupola templului albastra
Si dincolo de ea un altar de piatra arsa
Te astepta prin veacuri ca sa vi.

Luna luminat-ai cerul noptii de carbune
Cand trecut-am marea mortii
Si acum prin poarta vietii
Ma intorc pe asta lume.