Oboseala cea cumplita a creieruuli
Vine zvarcolind, scormonind in noapte somn.
Amintirea ochilor inchisi extaziaza palme transpirate
De nerabdarea unui loc cu perne si cearceafuri sifonate

Mosi cu barba si toiag se alearga peste vise
Nedumeriti la culme de visul ce sade treaz
Peste corpul adormit in asteptarea neputintei.
Oare de ce, si noi mai cum, se intreaba murmurand.

In vremuri de care cu nostalgie imi amintesc
Eram amnezic. Nou nascut la creier si intelept la trup.
Traiam cu vigoarea celui ce uitase ca e obosit.
Pacat ca doar in vise imi amintesc de toate astea.

As vrea din nou sa pot raspunde la grele intrebari:
- Nu stiu, nu-mi amintesc. Nu mai retin, nu pot.
O lasitate naturala, fiziologia plictisului
Si-a oboselii celui ce e scarbit de imprejurari.