Abia mai respir
Aproape de ultima suflare
Ochii târându-se pe cer
Poezii-postume pe sicriul moale.

Ea sigur va veni să mă cheme
Dar va fi mereu gata de plecare
O strig mereu, strigă și ea câteodată
Dansăm în cerc, care pe care.

Doi copii cu ochi nevinovați
Ne împărțim egal mândria
Zâmbim puțin fals, privim pe lângă noi
Ea oamenii, eu nimicnicia.

O chem și mă trezesc cu ea
Dar nu-i aici căci a plecat azi-noapte
O știu din poza ștearsă de pe cruce
Știu ce ușor se detașa de moarte.

Când mă plimba sub stele, ea
Ca două stele ochii mei, mereu
Acum e înnorat, stau nemișcat
E prea mult soare, sunt doar eu.