cântecul meu se dăruiește liber
mâinilor fals deschise precum ecoul
unei femei ce naște prunci pe margine
de prăpastie fără a simți durere
pășesc peste ochii ciobiți ai șoimului
mușc din palmele de lapte ale copilei
cuvintele ce însoțesc păsări în miezul
unui soare indigo bântuit de stihii

clopotul bate iarăși în ritmul sângelui meu

vino și te încălzește între flăcări
îmi spune o voce de copil nelegănat
doar eu știu cum ochii de păcat
ai beznei îți inundă visele cu nisip
încă te dor adâncurile inimii pomeții
cu gust de turtă coaptă pe pietre
și mugurii de cireși furați unei livezi
de zahăr pârjolit cu sburători