poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-24 | |
Dinu Virgil
DE DRAGOSTE DE DUMNEZEU Editura AUGUSTA Timișoara, 1998 A Ambrozia și nectarul erau pe terminate... Obosiți, zeii ciopleau cruci, zeițele împleteau cununi de spini... Adormiră-ntr-un târziu și când s-au trezit era lumină: s-au mutat în INIMA! ARHIMEDE Săpunul căzuse printre lucruri și devenise banal... A fost nevoie de-un corp (pentru visul istoriei) să dezlocuiască... Dar asta a fost mult prea demult; Azi, când intrăm în mare, înecăm nisipul fierbinte al plajei, strigând: "Moarte timpului!" ARIPÃ Undeva-ntr-un cer grotesc Aripile mele cresc Și se-ntind peste pustii Inimilor de copii Și se-ntind peste pământ Adiere de cuvânt; Dumnezeu mă-nvață zborul Cu inima și cu dorul, Tu mă-nveți ca să plutesc Peste tot ce-i omenesc Eu aștept să-mi frâng aripa Ca să veșnicească clipa ARS POETICA Creierul obosise să tot macine idei și intrase în grevă... Tenebrele deveneau idile, ca-ntr-o o noapte de dragoste cu Dumnezeu... Se năștea poezia! BALANÞA Am pus în balanță FEMEIA și MARUL; Vai mie Doamne, ce echilibru! CATREN (I) Mâine-ncepe-o altă zi Bucuria de a fi, Mâine-ncepe-o altă eră Fericirea-i efemeră! CATREN (II) Tu crezi că între noi e o secundă Eu știu că între noi e un etern Degeaba vor atâția să te-ascundă Te regăsesc în pântecul matern CÃLÃTORIE Când pașii-mi cer să plec îmi șterg bine privirea și mi-o pun în bagaj deasupra, la îndemână s-o pot curba la fiecare munte, s-o pot întinde la fiecare câmp, s-o pot scălda în fiecare apă... Ajuns la tine, privirea mea s-a oprit și nu știa între ce forme să te mai clasifice; îmi pare că ești și munte, și șes, și mare... Trebuie că ești o Americă, iar eu un biet căutător de Indii CÃUTARE Diogene n-a găsit încă Omul Și lumina pare să-i apună! CAINELE Era un câine negru Ce lătra într-una, A foamete... Îmi preumblam carnea prin dumnezeire iar el, câinele negru, a sărit să-mi sfâșie sufletul... A mușcat cu sete, dar nimic nu m-a durut! De ce, Doamne? De ce? CELULA Cătușele misterului tău mi-au prins gândurile ce altminteri zburdau slobode... Și-așa, încătușat respir tăria parfumului tău afrodisiac... Mi-ai dat și cheile, dar la ce bun să plec dintr-un paradis în care mărul cunoașterii abia a înflorit? CERCURILE Cercurile se întindeau dincolo de raza lor, în revolta calmă a spiritului neliniștit; Centrul încerca în zadar să le-adune în jurul său, că risipite erau printre gânduri, printre secunde, printre atâtea... CHESTIONAR Câtă milă e pe lume, Fără gând și fără nume? Câtă ură-i pe pământ, Fără sânge sau cuvânt? Câte-s Doamne, câte oare? Numeri la boboci de floare! Câte-s Doamne, câte sînt? Numeri bulgări de pământ! Știe oare cineva Ce mai este inima? Poate știe oarecine Ce e rău și ce e bine? Un răspuns se află-n noi: Dragostea de amândoi! CIMITIR Era târziu și-am hotărât să-mi fac sicriu... Dar n-aveam nimic altceva decât cărți și-am început timid: Piciorul stâng cu Allan Poe, Piciorul drept cu Baudelaire, Mâna stângă cu Shakespeare, Mâna dreaptă cu Dostoievski... În jur de inimă se auzea cum joacă Kazantzakis Zorba... Doar capul îmi rămase descoperit și-atunci Am fost nevoit să-mi scriu o carte! CIRIPITURI Stăteam cu porumbeii la un ciripit... "Hrănit-am lumi și am rămas flămânzi; Încântat-am ochi și am rămas fără lumină; De unde, de unde tot ce vrem în zbor?" Nu se mai auzeau decât ciorile croncănind; or fi având și ele un cuvânt de spus la înălțare! COLORIT Ascultă ecoul cuvântului nerostit, străpungând golul dintre noi; Privește zborul unei aripi frânte zbătând valul ucigaș; Trăiește lumina lunii transformându-se în vis sau poate în noapte de dragoste; Ne-a mai rămas o viață cât o veșnicie, cât o clipă, cât o lacrimă, cât un om! CONSTITUÞIE Între umărul tău care plânge și umărul tău care râde e distanță de-un sărut... N-am mai știut pe care să-mi așez gândurile și pe care bucuriile; N-am mai știut de ce să te cred când îmi zâmbești... Umerii tăi goi, două semne de întrebare banale și adânci, căutând lacrimile, așteptând surâsul; Voi veni, vom zâmbi, Voi pleca, vom plânge, Și poate numai umerii tăi mă vor mai aștepta! CONTABILITATE Am început inventarul poeziei: ieri ți-am scris o lacrimă, azi îți scriu o floare, ieri ți-am desenat o petală, azi îți cânt o vioară... Þi-am luat mâna cu pulsul împreună: două bătăi pentru mine, o bătaie pentru lună, de seară, de zi, de noapte bună! Stinge lumina, te rog; e atâta zgomot! CONTROVERSÃ Curge în lume nimicul murdar Timpul înghite a foamete anii Gândul nebun se zbucium-amar Oamenii-și plâng soarta și banii Picurii grei lovesc în neștire O clipă s-oprim tainicul drum Timpul în carne, destin în iubire Sub greul și veșnicu-acum CREAÞIE Fiecare femeie e o bucată de pământ roditor... Pământul însuși e o maternitate de frumos! CULOAREA SUFLETULUI Ce culoare să aibă oare sufletul? Să fie roșu, ca mărul păcatului? Să fie verde, ca pajiștea de pe Muntele Măslinilor? Să fie albastru ca cerul izbăvirii noastre? Toate le-am împletit Doamne în trup pofticios și-am descoperit lumina! CUMPÃNÃ Mi-e teamă când mint Și-atâta sudoare-i în versul ce-l port, lumină! Sunt liber cu vântul să joc nebunia, dar unde? Pământ al tuturor ești mult prea aspru pentru limba noastră! CUVANTUL Am să te îmbrac în cuvinte până la ultimul vers, iar când tăcerea ne va-mpresura voi fura de sub talpa ta cuvântul pe care stăteai să-l calci! Numai goală vei avea dreptul la TACERE! DACÃ... Dacă ochii tăi vor plânge Lacrimi de mărgăritar Lângă inimă te-oi strânge Solidar Dacă pleoapa-ți se coboară Obosită de lumină Gândul meu să-ți fie seară Cristalină Dacă dorul tău de toate Te îndeamnă spre frumos Dorul meu îți va fi poate De folos Dacă visul meu de stele Îți va fi destin și ție Fi-vei umbra vieții mele, Poezie! DECLARAÞIE DE DRAGOSTE De câte ori văd o femeie îmi număr coastele și constat că nu e femeia mea... Până când te-am cunoscut, că de-atunci numărul lor scade cu fiecare zâmbet al tău... Ca să rămân un vertebrat sunt nevoit să scriu, să-mi răscumpăr coloana și s-o fac infinită... DE DOR Să nu-mi mai vii pe la poartă Atât de moartă Iubire, Fericire! Să nu-mi mai vii pe la gând Atât de plăpând Amor, Trecător! Să nu-mi mai treci pe la cord Din sud și din nord Femeie, Alee... DESPRE MORÞII BUNI -în memoria lui Teohar Mihadaș- Moartea nu cunoaște culoarea sufletului și se hrănește cu tot ce-i mai alb; Pământul devenise prea strâmt pentru gândurile tale și-ai trecut dincolo, în lumea stelelor... Călăuzește, de sus, drumul nostru prin întuneric. Somn ușor și veșnicie plăcută! DESTIN Dumnezeu îmi zise: "Te vei îndoi!", apoi a venit să-mi ceară un ban; Era slab și plângea "N-am!" și cocoșul cânta pentru prima dată! "N-ai nici o cană cu apă?" "N-am!" și cocoșul cânta pentru a doua oară! "N-ai nici măcar o bucată de pâine?" "N-am!"; cocoșul cânta, iar banii mă ardeau în buzunare, jăratec! DE TIMP Aleargă ceasurile grăbite, pripite, Să prindă finalul, banalul, Miilor de amintiri, subțiri, Ce-au fost odată noi și moi. DE VARÃ "Ia-mă din lumină; O să mă topesc!" Și-a așezat mâna ei caldă pe umărul meu bătrân și m-a învățat mersul... Am ajuns departe, acolo unde nu mai era lumină; Nu mai auzeam decât ecoul pașilor ei... "Mi-e frig! O să mă rătăcesc!" Mi s-a părut c-a zâmbit; Dar a plecat... și nu-nvățasem decât mersul înapoi! "Vino și redă-mă luminii!" DEVENIRE Dacă ne cresc mâinile înseamnă că ne crește și linia vieții; Doar proporția lor Rămâne veșnic aceeași: DESTINUL! DISECÞIA CUVANTULUI Cuvintele vin după sentimente; și-atunci mai uită din bucurie, din durere, din mister... Săraci fără seamăn în pământul cuvintelor ne înălțăm spre cerul tăcerii, căutăm alte minți să ne primească sentimentele, căutăm alte inimi să ne-nțeleagă cuvintele, care oricum au îmbătrânit... Ne reîntoarcem la flori să le-nvățăm mirosul, Ne regăsim păsări în sunetul aripilor, Ne rătăcim în muzică și culoare... Undeva se rescrie alfabetul universului, limbă de piatră și foc! DIVINÃ "Doamne, de ce-s mai curând om decât înger?" "Ca să poți să devii!" DOI DE PATRU Mersu-nainte Încet și cuminte Printre cuvinte Sfinte Dorul de pas A mai rămas Șoaptă de glas Popas DOINÃ DE ADORMIT ÎNDRÃGOSTIÞII Noapte cu miros de fragi Unde-s ochii mei cei dragi? Noapte - sunete ascunse Și de gânduri nepătrunse, Lungă ești și mă dor toate De-atâta singurătate, Lungă și te pierzi în zi Până ochii s-or trezi Să mă scalde în lumini, Să mă sângere cu spini, Să mă ardă cu noroc, Noapte, cu miros de soc! DOINÃ SÃLBATICÃ Duce-m-aș în codrul des Inimii ca să-i dau ghes Duce-m-aș într-o pădure Inima să-mi fac secure, Și să tai cu ea în dor Pân' la apă de izvor Setea să mi-o potolesc Gândurilor care-mi cresc; Gândurilor prea nebune Spune inimă, tu spune Unde capăt să le caut Poate într-un vers de flaut; Poate într-o poieniță Plină ochi de romaniță Să încerc dacă mă vor Ochi de Dumnezeu din dor Să încerc de mă iubesc Îngeri ce mă năpădesc... DUMNEZEU Dumnezeu e Singurul singur; El nu poate fi nici cu el însuși Că atunci ar fi doi Dumnezei Și-ar trebui să existe Două lumi; Și dacă lumea de dincolo e a umbrei lui Dumnezeu? ELEGIE Þărm de bazalt Înalt Unduie-n vânt Pământ Malul de sânge Se frânge Sub valul fierbinte 'nainte Omu-i o stâncă Adâncă Timpul ce-l moare Îl doare Poartă în lume Un nume Gândul sau patima Inima Răsare un soare Culoare Apare o lună Cunună Trist curcubeu Dumnezeu Veghează pe-un nor Scânteietor Rapida mașină Lumină Ne poartă tăcuți Pierduți! FEMEIE Din osul meu te-am zămislit femeie ce râzi, femeie ce plângi; Din coasta mea te-am ființat femeie ce vii, femeie ce pleci; Din mărul tău m-am însetat femeie ce caldă, femeie ce rece; Din pântecul tău m-am născut femeie ce ești, femeie ce nu ești! FOCURI Prea mare-i trupul pentru o singură inimă... Bătaia ei e clopotul ce se-aude dincolo de noi, în spatele gândurilor; Ecoul vibrează prin golurile ființei noastre, pustiindu-ne. FREUD Freud adormise și avuse un vis pe care nu știa să-l interpreteze, de parcă altcineva îi era părinte... Se făcea că reud adormise... GANDUL Gândul a fost exilat în lumea IDEII și stătea singur la umbra lui; Platon rătăcea printre lucruri și nimeni nu avea grijă de lume... Nici umbrele nu mai semănau cu gândurile originare, originale! Nevoia de plagiat! GENEZÃ Pământul împrăștia miros de oase, Trupul tău carnal stătea în umbra cuvântului Mirosind a libertate. Ce vii sunt toate în amurg de zi, Petale spinului ce-mi înțepase mintea! GEOMETRICÃ Două drepte se pot întâlni într-un punct; Trei plane se pot întâlni într-un punct; Patru anotimpuri se pot întâlni într-o noapte de revelion; Cinci degete se pot întâlni într-o mână; Șase miliarde de oameni se pot întâlni într-un Dumnezeu. GHEAÞÃ Ce frig e în noi, Ce ploaie se lasă Trăind în nevoi Nevoia de casă Ce beznă în oameni, Ce greu ne vedem Iubirea de semeni Căzând în tandem HAIKU MODERN Acasă - din ce în ce mai departe! * * * Acum sau mâine timpul se zbate în tâmplă să devină secundă iubirii * * * Atâta gol în urma unei stele căzătoare * * * Atâta soare că-mi vine să mă fac rază * * * Câmpia era întinsă ca spinarea unei femei des-golite! * * * Cearcănele timpului peste ochii luminii! * * * Ce de culori se pot visa în întuneric * * * Ce gânduri te strâng spre aripi uitate? Sunt picături de viață pentru dureri de gol! * * * Ce lungă-i o noapte fără vis! * * * Copacul - brațe deschise spre ceruri închise * * * Cum ar fi să trăim viața de dincolo? * * * Curg fulgii peste visul de argint al tinereții noastre debordante * * * Dacă n-am îmbătrâni, am mai trăi cu-atâta viață tinerețea?! * * * Dacă și grecii gândeau la fel, de ce-au mai trecut atâtea mii de ani? * * * Doamne, ce faci acolo sus atât de singur? * * * Dor de dor cu dor de doare * * * Fântâna ta adapă căpriori și cerbi, dar setea mea nu poate s-o adape * * * Hrana timpului e inima omului ce crește nedrept * * * Îngerul lumii pornise război, voi contra voastră și noi contra noi * * * Liniștea tăcerii străpunsă de bătaia inimii * * * Lumină lăsată din oul pământului * * * Marea are două dimensiuni: sunetul și culoarea * * * Mi-e frică de gândul deja gândit! * * * Naștere de lumini în ochi de nou-născut * * * Ne-om întâlni-ntr-un colț de rai să ne vorbim de cele sfinte * * * Ne suntem noi înșine umbre ale devenirii noastre * * * Omul este cea mai scurtă poveste * * * Pâlpâie, pâlpâie, Luna ce gâtuie Soarele * * * Retrași călduroși în trupuri surâdem pentr-o altă veșnicie * * * S-a coborât un înger pe chipul tău frumos ca să-mi pătrundă-n suflet cu sfială * * * Sărută crucea ca pe buzele iubitei * * * "Soarele e mai mare decât mine", zise bradul văzându-și umbra! * * * Suntem prea tineri pentru a-mbătrâni * * * Totul e nou; vechi e doar Omul! * * * Versurile sunt lacrimi morții noastre! * * * Visul nostru - scrum cu penetrant miros de trandafiri * * * HISTORICÃ La început a fost întunericul... Apoi s-a făcut lumină și-n cele din urmă Omul, alunecând între neștiință (mai veche) și știință... HOLUL Cărarea ce duce pământul la cer stătuse în inima copacului ascunsă atâta vreme că începea să ducă miros de viață... Unde? Sămânță apei ce ploaie se face întunericului! HRANÃ Ce-ar fi să ne hrănim cu lumină? Să luăm la mic dejun o rază timpurie de răsărit să ne ajungă până la prânz când, flămânzi, vom savura o delicioasă Fata Morgana cu garnitură de fire de nisip... La cină, pentru un somn ușor, ne va mai rămâne inimă de-un curcubeu! IMNUL ÎNDRÃGOSTIÞILOR Sunt murdar... Sunt prea murdar pentru tine, iubito... Să ne-mbăiem în plânsetul copiilor noștri încă nenăscuți și care-ți cer un tată poet... Să ne-mbăiem în lacrimile celor ca noi, ce-au învățat să-și caute rostul împreună... Să ne-mbăiem în roua toamnei ce ne lasă pustiul în sufletul universului! INIMA Inima mea, căuș de speranțe, Bătea în neștire un timp adormit... Nici ochi nu erau, nici mâini și nici ape, Doar o bătaie în timp nesfârșit... "Taci inimă nu mai bate, Mi-ai fost tată, mi-ai fost frate, Mi-ai fost rugă tatălui Și blestem bărbatului, Mi-ai fost soare, mi-ai fost vânt Mi-ai fost umbră sau cuvânt; Toate le împart cu tine De e rău sau de e bine, Toate le împart în două Noaptea, când e lună nouă, Noaptea când în gând îmi bate Ceasul de singurătate". INVOCARE Aruncă-mi firul Ariadna! În curând o să se-ntunece și mâine poate o să găsești alt labirint... Nu sunt Icarul care să se-apropie atât de soare ISTORIE Timpul începe odată și se termină azi; Poezia începe de mâine și se termină azi; Omul începe azi și se termină azi; Dincolo? ISUS Isuse, de ce-i crucea ta așa de plină? Noi unde să ne mai punem păcatele? Azi nici sângele tău nu mai ajunge să le spele, că iudeii l-au băut pe tot de teama durerii tale... E prea puțin o cruce pentru mine și nimeni nu-mi dă mai mult! IUBIRE De ce să obosim când mai avem atâta de trăit? Să ne luăm inimile în palme și, auzindu-le cum suspină, să le spunem: "Vă iubim! Vă iubim! Vă iubim!", așa de tare și așa de frumos că ecoul (care vine după lucruri pentru a le da sens) să repete ADEVÃRUL: "Te iubesc!" ÎNTUNERIC Spune-mi, ce vezi când mă privești pe întuneric? Doar ochii tăi pot să cunoască ceva fără lumină! ÎNVIERE La tine vin, iubito, să mă spovedesc; numai tu mă poți ierta de păcatele ce le-aș face dacă n-ai fii tu! Tu ești Muntele Măslinilor și Iuda, Ești Marie Magdalenă și ești răstignire, Tu ești învierea ce-o aștept ca praznic sufletului meu... Scoate-mi cuiele ce-mi strâng trupul și sufletul pe scheletul omenirii și crucifică-mă încă odată pe coasta din care s-aude lacrima. Osul meu a fost dătător de frumos în chip de FEMEIE, iar pentru coasta ce-am dat-o am nevoie de toată ființa ta! Vom învia pe-o inimă, zâmbind. LECÞIA DE POEZIE Prima lecție de poezie începe cu inima; La a doua recapitulăm și învățăm despre om; La a treia facem o pauză și scriem POEZIA! LIBERTATE Mă întrebi ce să faci cu-atâta libertate? Poate o altă lume, poate un alt om, poate o închisoare... De unde să știu tocmai eu care, având atâta libertate, te-am ales pe tine? La trocul libertăților noastre să ne trimitem mai întâi inimile; vom veni și noi mai pe la albitul genelor LIMBA ROMANÃ Puterea cuvântului topindu-se în cântecul limbii române, cu DORUL tăcerii semănat printre gânduri... Sărutul de Iudă dat limbii ce naște și moare odată cu noi, vremelnică stare, vremelnic război; Suntem puterea unui popor Ce reînvață cuvântul DOR! LOCUL Vreau un loc în inima ta, la mansardă, acolo unde stau cele mai înalte sentimente; Poate alături de ele voi învăța să devin OM! LUMINA CUVANTULUI Veniți, să nu ne mai înțelegem de-atâta frumos și-n limba inimii să cuvântăm Bucuria de-a fi! Ce mare-i omul în vremelnicia lui și ce lumină-i în jur de-a cunoaște! METEO Azi a plouat, și la tine pe frunte, și la mine pe gând; Averse de ploaie s-au împrăștiat pe pământ: Tu ai atins-o cu mâna, eu am surprins-o cu inima; Mâine soarele va răsări dintre nori, Tu-mi vei zâmbi și-mi vei da fiori; Dar oare inima mea, îmbibată cu soare, Va mai ști să-ți răspundă c-o sărutare? MIRARE Mirarea se făcea mare și creștea, Mare cât un pumn, mare cât o casă, mare cât un ATOM! MUZICÃ Cântecul se topise în sânge și curgeau împreună spre malurile ființei, acolo unde îngerii pescuiau liniștiți... Binele devenea nadă pentru răul din noi, iar muzica vibra melodioasă prin labirintul existenței! N-AVEM A NE TEME... N-avem a ne teme de umbre, ci mai curând de cei ce le-au creat... N-avem a ne teme de ploaie, ci mai curând de norul cel întunecat... N-avem a ne teme de dragoste, ci mai curând de inima ce n-a-nvățat să primească iubirea... N-avem a ne teme... și totuși tremurăm! NOAPTE Noaptea gândurile devin umbre ce ne-nsoțesc de aproape, de departe, din cântecul uitării și-al amintirii, pe care inima (jalnic interpret) ni-l dă ca vis... NOE Noe! Noe! Trage mai încoace corabia, să-mi pun și eu jumătatea... Nu-i nici grea, nici prea ușoară, și se îmbină perfect cu o jumătate de leu, cu o jumătate de fluture, cu o jumătate de porumbel... Mă duc înainte să caut uscatul! NOMADÃ Locuiai în ochiul meu: o zi în ochiul drept, o zi în ochiul stâng... Numai duminicile coborai tiptil în inimă și-atunci mă odihneam de lume... Săptămânile se scurtau și sărbătorile nu mai conteneau să mi te-aducă din ce în ce mai devreme! NU-I AȘA Nu-i așa că dac-am ști să ne rugăm mi-ai spune și mie cum începe CREZUL? Nu-i așa că dac-am iubi, m-ai învăța și pe mine SÃRUTUL? Nu-i așa că dac-am pleca, ar mai rămâne câteva RADACINI? Nu-i așa că dac-am vedea, n-am mai avea întuneric, ci LUMINÃ? Nu-i așa că dac-am auzi, n-am mai avea urlet, ci CANTEC? Nu-i așa că dacă te-ntreb de mă iubești îmi vei răspunde: "Nu-i așa că vrei?" OLÃRIT Am așteptat să se nască IDEEA frământând ABSOLUTUL... A dospit, a ars și-am mâncat; și mâncând, din lacrimi se năștea FOAMEA, din inimă se năștea BUCURIA, din-colo se năștea OMUL OMUL Cerul, lucrând lucrarea lui mare A uitat în amănunte omul rămas neterminat când lumea a fost dată în exploatare... Râuri vor curge, Păduri vor crește, doar omul, stăpânindu-le își rupe din el Stăpânirea! ORAȘUL De sus, orașul părea visător și tandru, înțepat de oameni. Oare cum o fi părând orașul Privit de jos? PÃMANT AL MEU Pământ al meu, străpuns cu vitejie, Atâtea secole la rând robie, Mi-ai fost și casă, masă și altar Tu, patrie ciobanului olar Pământ al meu, cu marea și cu munții Cu soarele ajuns în dreptul frunții, Mi-ai fost și plug și brazdă și îndemn Tu, patrie hristosului de lemn Pământ al meu, ajuns de Dumnezeu În rugăciunea zisă-ncet și greu Mi-ai fost și lacrimă și gând și sânge Tu, patrie românului ce plânge Pământ al meu, cu Delta și Carpații Ce-aduni la oase-a zeci de generații Mi-ai fost și pavăză și scut și ajutor Tu, patrie a noastră-a tuturor! PIETATE Ce curgere... Pământul se-ndrepta spre cer încet și cald; iar cerul, înalt și bătrân, n-a vrut să spună DA. Pământul a-nceput să coboare ispășit spre începuturi. Cerul slobozea ploaie de rod mănos, cu mireasmă de măr răscopt. Mușcă pământule mărul ce cade din cer! PILDÃ Când scriu îmi pare că aud luna vorbindu-mi; Simt raza ei cum străpunge ne-nceputul... S-a înserat și luna plină a ieșit la taclale! PIRAMIDÃ Fericire, chip de lut Ai murit și-ai început Ai murit și-ai înviat Fericire, chip blazat Dragoste, suspin amar Am iubit și în zadar Am iubit și am uitat Dragoste, suspin curat Viață, clipă trecătoare Am trăit printre izvoare Am trăit umil, cuminte Viață, clipă prea fierbinte! PLÃCEREA AMINTIRILOR "Ne iubeam prea mult ca să ne uităm", ne spunem azi, la o cană cu ceai, în costume de gală, străini și distanți, printre pietre... Atâta zâmbet risipit în amintiri, atâtea lacrimi săpând în durere, atâta trecut în prezent! Doar ochi-ți au rămas aceeași frumoși, ca atunci când te visam mireasă-mi. PLOAIE Timpurile-s ude de ploi iar noi, Calmi sau puși pe fugă de rugă, Ne-mbrăcăm în mantii de noroi sau goi Curcubeul poată să ne-ajungă o dungă; Pe asfalturile ude și crude Visăm firul ierbii și cerbii, Cum se mișcă-n unde rotunde Până-n faptul serii și-al verii... Râmele se-adună împreună, Ca să facă-n stradă paradă! POVARA PÃCATULUI Dumnezeu a intrat în casă pe-o rază; s-a așezat la o masă, a înmuiat pâinea într-o cană cu vin și-a tăcut; n-a spus nimic despre păcat, dar ochii lui mari lăcrimau a ploaie! PRIVELIȘTE Ce mici sunt oamenii priviți de sus și ce adevărate-s lucrurile pe care le vezi dinlăuntru... Sinea mea și sinele tău în căutarea uitării. PROBÃ Zâmbește-mi! Să ne întindem tăcerea peste buze și să dăm sărutului veșnicia... Iubito, lasă-ți trupul, Mângâie secundele de pe fruntea mea prea brăzdată De chipul tău! PSALM (I) Te caut, salvatorul meu din cer, Te strig, te vreau, te înfășor În chinurile celor care mor Și în vâltoarea celor care pier Trimite-mi tu, suprem destin Dovada-ngăduinței tale Din zborul tău cu aripi inegale Dă-mi agurida veșnicului chin Pogoară-te în mine și mă spală Refă-mă lut dintr-un nimic Să-ți fiu de-acuma ucenic Sorbind iubirea ideală Atât de plin de simple idealuri Te-aud șoptindu-mi cu lumini Cununa ta plină de spini Iertând vremelnici-atâtor valuri Atât de mic în lumea grea Te-aștept să te întorci la mine Și zilelor de vânturi pline Să le oferi liniștea ta Încătușat între trecuturi noi Și măcinat de îndoieli mărunte Te regăsesc în jocul de pe munte: Ești fiul lumii, tată primei ploi Demult nu mi-ai bătut la gând Ce toate le frământă și visează Ce te așteaptă să-i fii pază Sau poate să te vadă sângerând! PSALM (II) Eu te numesc inventatorul De gânduri, de mișcări și de frumos Creatul nu-și cunoaște creatorul De-i înger, demon: totu-i misterios Eu te aștept să te apleci Să te semnezi pe ce ai plămădit În inimile încă reci Dar care n-au îmbătrânit Eu te gândesc și îmi doresc Un vis frumos în noaptea care vine Să am puterea să opresc Din zbor un înger pentru mine Eu te mai plâng și azi sub cruce Atât de singur, fără ajutor De ar putea păcatul să apuce La-ntârziata judecat-a tuturor RAMURI DE MÃSLIN Doamne fă-mă casă Doamne fă-m-altar Umbra ta mănoasă Piatră de hotar Între rău și bine Între gol și plin Miere de albine Cu gust de pelin Dor de dor ce doare Umbră-mbelșugată Petele din soare Nu mor niciodată Raza ce străluce Sufletului meu Lacrimă aduce Gând de Dumnezeu Fructul tău oprit Piere în păcat Fiul răstignit Suflet judecat Intră-n carne cui Sânge se-nfioară Cântă rana lui Strună de vioară De durerea ta Sufletul mi-e plin Lacrimă de stea Ramuri de măslin REALITATE Între cer și pământ e un spațiu vid ce-aduce NIMICUL aproape de TOT... Pendulând între jos și sus, neîmplinire și ideal, artistul naște o altă REALITATE! RECONSTRUCÞIE Din zâmbetul tău mi-aș face corabie pe marea singurătății... Vâsle-mi vor fi brațele tale goale, ancoră - părul tău la care vor trage peștii cu sutele, cu miile și alge s-or împleti să-ți facă cunună prea bună, Mireasă să-mi fii în fiece zi... Vom reîncepe o viață pe malurile bucuriei noastre REVOLTA POVEȘTILOR Am auzit că poveștile și-au cerut dreptul la realitate; Instigatorul (Moș Crăciun) n-a mai vrut să se creadă despre el că nu există și atunci a intrat în visul părinților (ce dorm și ei de-atâta osteneală) de i-a făcut pe toți Moși Crăciuni... Undeva, un copil mai așteaptă încă... RUGÃCIUNE Taie, taie, taie, Până simți a ploaie, Plânge, plânge, plânge, Până simți a sânge; Dă din tine ortul Viață cere mortul, Spune lumii cântecul Ca să nască pântecul; Dă lumină grasă, Pune vin pe masă Să avem a spune Gând de rugăciune, Lacrimă de ceară În cuvânt de seară Și perdea de ceață Vis de dimineață. Apă, apă, apă, Lutului ce crapă, Stele, stele, stele, Inimilor mele! SECRET Profesore, am o lecție pe care nu pot s-o învăț; Cum se face că omul poate să urască? De ce-s visele așa de scurte? Profesore, unde ne grăbim și lăsăm în urmă misterul? Pe ce catarge se mai sprijină cerul când n-avem iubire? Să cadă ploaie de timp și soare răsară în adânc de om întinerind! Dragoste amară, dulce nebunie de îndrăgostit. SECUNDA FECUNDÃ Mamă, în pântecul tău n-am găsit nici o întrebare; Iubito, în pântecul tău nu găsesc nici un răspuns; SINE Eram pământ ce se rotea în jur de Dumnezeu, dar mult mai curând în jurul meu... Haotice căi spre sine! SONET Uită-te-n inima mea de cristal Cu ochii tăi de jar fierbinte, Prin timp surâsul tău automnal Va înflori de-aducere aminte Că nu suntem decât cobai În experiența visurilor triste Și n-o să poți nicicând să ai, Pentru a inimii lacrimi, batiste Vom suspina printre secunde Atâtea vieți care ne-au fost Și vis și hrană și-adăpost Nu vom avea unde ascunde Din fiecare clipă miezul Și vom rămâne: tu iubita, eu amorezul. SONET TARZIU DE DRAGOSTE DEVREME M-apasă o frică de mine Și dorul de tine m-apasă Dă Doamne mănunchi de lumine Pe firava frunte umbroasă Mă doare neantu-n tăcere Și mâinile tale mă dor Dă Doamne lumină de stele Să pot să iubesc și să mor Plămadă de lut și iubire E omul ce crește spre cer Și vrea nemurire Din negrul mister; Să bem fericire Din inimi de fier; SONETUL PÃCÃTOSULUI Ce-ai Doamne inimii de-i dai fiorul Atâtor nebunii de-abia descrise, De dai amarul, pacostea și dorul Pe lâng-atâtea bunătăți proscrise? Și unde Doamne pui atâta ură În trupuri reci, căzute-n letargie Păcatul greu îl aruncăm pe gură Și noi, și ei și cei care-or să vie Golește Doamne gândul de păcate, Lumină dă la cei din întuneric, Și lasă-ne închiși în libertate Iar din adâncul universului himeric Pogoară visul plin de îngeri grei Peste pământ bătrânul și tineri anii mei! SPUNE-MI Spune-mi pe numele meu de pasăre să n-avem secrete față de salcia ce-și plânge ramurile... Spune-mi pe numele meu de floare să ne-nțeleagă și pasărea ce-și alină zborul printre frunze... Spune-mi pe numele meu de om ca Dumnezeu să știe pe cine să judece! ȘTIINÞA ȘI CUNO-ȘTINÞA Îmbătrânim printre-ntrebări Ce n-au găsit în inimă răspunsul Trimite Doamne către ceruri scări Să ne-ntâlnim mai repede cu unsul Le vrem pe toate-n grabă a le ști Mai nesătui și mai flămânzi ca niciodată Rămânem doar icoane de copii Ce-și caută o mamă și un tată Citim în cărți despre atâtea vieți Ce ne-au lăsat în lume-nvățătură; Sunt vieți trăite-n suflet de poeți Care-au mușcat din măr îmbucătură TABLOU Era ceea ce părea că nu e: O aripă frântă atârnând lângă un nud scofâlcit; Un început de zbor oprit, sfârșit în tăria realității; Alături două imperfecțiuni Demne de moartea întru uitare! TABLOU DE IARNÃ Zăpezi ce-au fost odată Și munți care ne cheamă Un brad ne este tată, Natura ne e mamă Sunt oameni de zăpadă Născuți din fulgi de gheață, Copii ce cad grămadă În joaca lor de viață În sunet de colindă, Mirosuri de sarmale, O iarnă se perindă Prin ridurile tale Acasă-i cald și bine; Oprește timpul, mamă Ca să rămân la tine În pântec, fără teamă! TINEREÞE Unde-ți sunt aripile, iubito? Ce cauți atât de albă printre noi? Tu nu vezi că vine dimineața și n-o să te mai văd de soare? Grăbește-te să te întorci, în visul meu, color, pentru la noapte! TIPTIL Ssssst! Aici începe sufletul meu neliniștit; Lasă-ți picioarele și mâinile afară și îmbracă aripile de șoim și coada asta de păstrăv că altfel n-o să poți străbate de-atâta cer și apă... Liftul tocmai s-a blocat iar cota lacrimilor e-n urcare... ssst! TOAMNÃ TARZIE Ce toamnă bogată se lasă Pe umerii bătrânului pământ În fiecare din noi e o casă În fiecare gând e un vânt Cad picurii toamnei șiroaie Pe geana umezită de rouă Atâta și-atâta ploaie Că n-o să ne-ajungă și nouă; Dar avem lacrimi să plângă Și avem sânge să zbiere Pentru o viață nătângă, Pentru o clipă de fiere. TRENUL Trenul dădea să intre-ntr-o gară Nemaivăzută de roțile-i ascuțite asemeni gândurilor străine... Călători, fel de fel, cu bagaje de fugă puse în suflete cu torți, ce se rup de-atâta zi... "E capăt de linie?", întreb șeful de tren; "O fi, că ești cam palid și nici trenul nu-i prea solid"; "De fapt eu n-am bilet decât pentru o călătorie!" "Nici nu dăm decât bilete dus; la întors te descurci! Ia și tu o sacoșă mai zdravănă să nu te sufle vânturile astea" Ce mai lume! TROC Îngerul coborâse să cumpere iubire. "Nu mai am!", îi răspunse omul ce stătea la umbră; Îngerul zâmbi și-l întrebă: "De ce stai la umbră?" "Păi, de când cu criza asta de iubire, soarele nu mai are puterea să învingă piatra!" "Soarele e mai înalt decât piatra!" "Piatra e mai adâncă decât soarele!" Soarele și piatra deveneau lumină: pe o rază îngerul, pe o stea Dumnezeu, pe o pată omul! ÞÃRANUL Aplecat, semăna poezia... Rabdător a așteptat să crească Dumnezeu! UMBRA Atâtea raze îmi străbat privirea, că ochii mei au obosit de zi. Din curcubeu m-am născut și-am devenit lumină, să-mi caut umbra... E noapte și umbra sunt chiar eu. VARSTE Alături, o broască țestoasă și-o libelulă, trăindu-și fiecare destinul, de sute de ani și de-o zi! Ochiul meu pare să nu înțeleagă prea zborul libelulei, prea tihna țestoasei, dar sufletu-mi șoptește străveziu salcia lăsată-n urmă de aripi, îmi cerne țestos nisipul plajelor în care broasca și-a îngropat oul... VEȘNICIE M-am întors cu fața spre pământ și-am simțit cum crește muzica veșniciei... The rest is silence! VIAÞA Suntem prea săraci pentru a plânge Suntem prea bogați ca să zâmbim Viața noastră, lacrimă și sânge, Ne e dată doar ca să iubim De iubim iubirea în ființă, De iubim iubirea în destin, Viața noastră, rugă și credință Ne e dată doar ca un festin VIS Trebuie că visezi petale, că ochi-ți se curg printre rânduri de somn, ordonate în liniște; O să pășesc încet să-mi caut cuvintele pe care le-am uitat aseară în visul tău, de după miezul nopții; VREMURI NOI Vine o vreme, vin două vremi, și totuși pleacă atâtea vremuri ce devin apuse... Părintele rămas orb când copilul văzuse pasărea înaintea lui; Părintele rămas surd când copilul auzise cântecul înaintea lui; Pe vremea noastră... Z Au mai rămas câteva foi albe pe care le-am rupt... Le-a găsit un copil și-a întins pe ele un suflet alb, ce semăna cu gândul meu alb! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate