Crâmpeiuri de lumină din puf
Răsar ca bețe chinezesti ce spintecă
Laptele cu ciocolată
Din farfuria marelui creator
În care moarte plutesc visele omenirii
Înghițite pe nesimțite
De gâtul divin

Ce întuneric e la voi…
Ce lumina astepti din beznă ?
Stii că lumina de la capătul tunelului
Nu e decât o farsă de 1 aprilie
La care doamne-doamne se amuză copios
Si exclamă autoironic :
‘Doamne ce oameni naivi ai putut crea !’

Asta zicând El,
Își șterse cu dosul mâinii
De pe barba ancestrală
Visele oamenilor, rămase agățate
Undeva între arătător si degetul mijlociu.
Apoi se spălă pe maini…
Pentru ca crima să fie perfectă.