Poem de tinerețe pentru etern feminin


În muntele lor de venusiene imagini,
rezemate de stînca rotunjită de apele lor,
stau femeile să privească lumea.
se întorc apoi în sensul timpului
cu imaginea ei peste sîni.
de asta le vedem frumoase...


pentru mine cuvintele lor
sînt ca frunzele.


din paturile nopții coboară pe rînd
cu anotimpuri de mînă
sensibile și albe,
pierdute și triste.


din părul lor se smulge urmarea,
să cadă omorîtă pe aceste alei,
unde trec fixați pe traiectorie
bărbații,
stăpîni pe ei și pe aceste imagini.


poeții și buni, și răi aleargă înspre ele
din aceste lumini și din aceste umbre.