Autobiografie
10-11.01.2004.

M-am născut într-o vreme
Incertă
Într-un sat
Netrecut pe hartă !
Þara era ocupată de ruși,
Secetă cum nu se pomenise,
Mama epuizată
De chinurile facerii,
Iar râul Argeșel
Aproape secase !
Toate astea le-am aflat
Mai târziu ...
Prima mea amintire
Este o... poză
Tata, mama
Și la mijloc eu
Într-un costum cadrilat
Și-având pe cap
Bucle și cârlionți
Apoi m-am tuns zero
Și-am început școala...
Într-o zi tata
M-a luat cu el la o adunare
Într-o sală
Unde atârnau tablouri uriașe
Marx, Engels, Lenin, Stalin,
Moghioroș, Gheorghiu Dej
Și alții pe care nu-i țin minte!
În fața oamenilor din sat,
Care așezați pe bănci
Care pe scaune,
O masă cu mai mulți inși.
Alături de mine, în picioare,
Tata își trăgea ușor barba
Iar cineva din prezidiu
Tuna arătându-l cu degetul
Acest exploatator
V-a supt sângele ...
Ce s-a mai întâmplat atunci
Nu-mi amintesc
Doar că de Anul Nou
La o serbare cu Moș Gerilă
Am fost singurul copil
Care n-a primit biscuiți
Și bomboane
Mă chircisem în aceeiași sală
A Căminului Cultural
Fiindcă mi-era rușine să privesc oamenii
Socotind că sunt cel mai rău
Copil din lume
Apoi tata m-a luat
De mai multe ori
În niște călătorii
Al căror rost
Abia mai târziu l-am înțeles
Am urmat un liceu
Undeva în Ardeal
Să mi se piardă urma
Că sunt fiul tatei
Acolo m-am îndrăgostit
De Ilonca, o unguroaică blondă
De Carmen jumătate săsoaică
Și mai ales de ochii albaștri
Ai Feliciei
Mult prea naivă
Ca să nu spun ... prostuță ...
Ea mă iubea
Fiindcă eram bun
La matematică
De-atunci doar pe Carmen
Am întâlnit-o adesea ...
Cinci ani de studenție
Nu m-au ajutat să aflu
Tainele lumii
Derivatele, integralele, Laplacianul
Și formula Energiei
Nu îmi spuneau mare lucru !
M-am specializat
În științe tehnice
Printr-un doctorat
Inutil
Că tot nu știu
Rostul nostru
În această lume
Doar mama îmi spunea uneori
În propoziții banale
E atât de scurtă viața
Și cât trăim
Alergăm, alergăm
După tot felul de lucruri
Inutile
Îți mulțumesc că ai găsit
Timp
Să vii să mă vezi ...
Cuvintele acelea
Ard azi
Când ea nu mai e ...
Am :
O nevastă, o fiică
O soacră, două cumnate
Și mai mulți nepoți
Un câine de casă
Ursache îl cheamă
Și încă unul Pripas
Luptându-se și gelozindu-se
Cu celălalt
Pentru mângâierea mea,
Destul de rară
O pisică fără un ochi
Stivit de roata unei Dacii,
Se arcuiește și se freacă
De picioarele mele
Însoțindu-mă prin toată
Grădina
În cele din urmă
Convins de torsul ei
Fur bucata de carne
Din oala soacrei mele
Și i-o azvârl
Cât mai departe în curte
Mai am ceva albine
Și bucuria când le văd
Vălmășindu-se la urdiniș
Câțiva piersici plantați
Cu mâna mea
Și ceva vie
Prin care mă plimb, o sap, o leg
Și-i mângâi strugurii
Nu am ... măsele și
Smerenie,
Forța de a nu răspunde
Cu rău
Răului ce mi se face !
Și mai ales
Răbdare până la capăt
Și încredere că mă pot hrăni
Doar cu apă
Și lumină
Azi știu1!
Taina
O putem afla
Și prin muzica
Interpretată din inimă
Poate de aceea
Când fiica mea
Urcă pe scenă
Mă trezesc că-l însoțesc pe tata
În drumurile inițiatice
O aud pe mama spunându-mi
Să nu uiți
Când pornești la drum
Fă-ți semnul crucii
Sau îl văd pe Pripas
Zbughind ca o nălucă
Noaptea
Se oprește brusc,
Se întoarce
Și se aruncă
La pieptul meu
Fiincă i-am dat
Pentru scurtă vreme
Drumul din lanț!
Nu mai e nimeni din cei pomeniți
Mai sus....
Iar eu lăcrimez ușor
În timp ce lumea
Aplaudă furtunos
Muzica interpretată
Din inimă
De fiica mea ...


Nicolae Aurelian Diaconescu