Aseara am trimis o scrisoare catre soare.
Ii spuneam cat de dor mi-e de dansul…
A plecat asa… pe neasteptate…
L-am intrebat atunci (cand m-am vazut in intuneric)
De ce a stins lumina…
De fapt vorbeam singur… era plecat deja.
Pana a-mi da seama de asta am crezut c-am surzit si orbit…
Stateam neclintitsi puneam intrebari intrabandu-ma daca n-am si mutit…
Apoi m-a luat frigul… si din dreapta - departe de inima –
Am auzit un hohotit gros:
“Se vede ca esti nou… Toti ne intrebam aceleasi lucruri la inceput…
Ha! Ha!… Lumina!!! Lumina!!!
Dupa ce-o sa stai o vreme pe aici vei rade si tu…”
Ma piscam si durea… nu nu visam…
Mi-am ca o fi un gand din alta parte a eului,
Poate, mi-am zis, ca intre timp m-am transformat in noi…
“Ma auzi?” - intrebai,
“Da.” –mi-a raspuns.
“Esti real?”
“Ha! Ha!” –sunet de pasi…
Pana sa-mi raspund unde pleaca, m-am pomenit plesnit peste ceafa…
“’Tu-ti mama…”
“Nu te enerva… pana sa te conving altfel m-as fi plictisit…
dar imi placi…”
“Iti plac? (ma pomenii razand)… nu sunt pe invers…”
“Hi! Hi! (ras de femeie)
te-a ars nou-nascultul…
(apoi catre mine) Sunt Luminita…(cat se mai rade de asta…)
lui i se spune Adam – nici el nu mai stie cum se numeste…
Tu?”
“Claudiu…”
“Abel iti spunem
(el chiar te place… cand te-a auzit prima data,
m-a strans de umar si mi-a soptit ca esti altfel.
Tu nu te-ai vaitat precum restul…)
Si… pazeste ce spui…
Aici nu se vede zambet sau ochiul cand vorba ti-e gluma…”
Aici se bea mult, aici se vorbeste si plange
(pe furis dar toti plang…).
Asa am scris si eu scrisoarea… pe furis…
Sunt sigur c-au scris si ca scriu totii… dar nimeni nu zice…
Tineam semn cu mana pe unde-am ramas,
Si la sunet de pasi o ascundeam.
Cand eram iarasi singur, o luam de la capat…
Si sunt sigur c-am scris si rand peste rand, cu pagina invers, cu foaia tot invers…
Nu stiu de-ntelege, nu stiu de-o citeste, nici nu stiu de-ajunge…
Stiu c-am trimis-o…


13.04.2005