Marea,
se cufunda în pescăruș
inundată de culorile zborului,
întors acasă spre toamnă,
în buzunar cu harțile contelui de Monte Cristo,
învârtind soarele în mâna dreaptă,
și luna înfășurată în asprimea magnoliilor,
din care un val îmi șoptea să culeg poezia
înainte ca deasa tăcere
să-nghețe suflarea marelui Zeu.
Și toți ne roteam în visul de umbre,
privind atent înspre gară,
de unde pleca ca să vină:
înca un tren.