ca unui lepros au început să-mi cadă sufletele
de pe oase din cerul gurii și de sub călcâi
să se stâlcească asemeni unei râme călcate de logan
sub urmele mele proaspăt îmbatate cu mireasma
șosetelor lui dumnezeu nemaischimbate din viitorul infinit.

eu nu slăbesc nici o clipă mușchiul
dar bucățile de suflet rămase din mila lui doamne-doamne
se desprind ca și cum dimineața s-ar trezi în fiecare zi de aprilie
din mormântul ei neîncăpător și necurățat de alge
am încercat să-l lipesc cu picătura
dar nu merge, se pare că nu am curățat bine suprafețele de lipit
adică pe sufletul meu au rămas urme de noroi de la ultimul potop
abătut asupra lui noe săracul săracul meu noe
de oase nu mai vorbesc sunt pline de cenușa nevieții


și eu ce mă fac fără de suflet?