E linie frântă trasă cu mâna
pe dușumea, în ceas de
sălbatic asediu al cetății de cărbune.
O vezi, o simți, însă n-o poți
șterge cu geana bolnavă, nici
cu breazda adâncă săpată de munci.
Gândită sub tulburi sudori,
așternută ca pată de sânge pe
coroane de flori, te posedă
bezmetic în nor de tăciune.
Fiori…
O linie frântă trasă cu mâna pe
dușumea, în ceas de sălbatic asediu
al cetății de cărbune.
Minune…