regasesc oriunde urmele pasilor pierduri si regasiti pe pamant,
umblu desculta sa simt maracini infingandu-si acele amare intre venele-mi stinse de mult,
ascult umbrele soptind alene fiecare ceas de penumbra,
viscolul pustietor venind si azvarlindu-si genele timpurii peste facerile chinului

nu te mai am si imi chinui plansul in hotote nostalgice
nu te mai simt si imi vars valul de noapte in cascade sangerii
nu ma mai ai si nici nu stii chemarea celei ce ti-a fost mai mult ca niciodata pretutindeni fiinta dimprejurul tamplei zbuciumate,
pretutindeni margine de mare la lumina unei mari si pline tolbe cu ocheane

mai pasesc alene, sangerand scoicile pustii, peste patul de spini in care ne-am aruncat talpile goale