O clipa doar... Am inspirat... Si am vazut-o!
Un val de groaza m-a cuprins, cand am recunoscut-o!
Dar nuuu... EA, nu pe mine ma voia!
Cu pasii rari, venise-ncet, chiar dupa mama mea,
In prag de zi... Cu coasa-i grea...
Atunci am izbucnit in plans;
Te pleci in fata sortii!
Doar mana mamei eu am strans,
Acolo-n pragul PORTII...
EA s-a oprit! Mirata parca, m-a privit:
"Ne-am intalnit de multe ori..."
Am auzit, dar fara sunet, de m-au trecut racori!
".... si mi-ai scapat!
Ori, poate crezi ca te-am lasat!?!"
"De ce nu lupti?", rastit, EA m-antrebat.
Eu am tacut incrancenat, aproape mort de frica.
Chiar pentru mine... am luptat... viteaz ca o furnica!
Si, uite-acum venise iar, doar stim cu toti ca vine.
Dar nu puteam sa fac nimic! Nu ma voia pe mine!
Tacut, plangeam si cautam o singura lucire
In ochii mamei mele, stinsi, neluminati... macar de vre-o simtire!
Doar mana-mi, agatat, mama mi-a prins
Din lumea-i de-ntuneric,
De-am izbucnit din nou in plans...
Ca orice om vremelnic!
"Ce faci? O lasa! Ar fi vremea ei!"
Paream sa-I aud spusa.
Si mana mamei iar am strans
Si hohotind in cerul necuprins
Simteam cum viata-i smulsa...
Dar POARTA... Nu s-a mai deschis,
De parca CERUL sau PAMANTUL,
Ne-a refuzat!
Doar doua maini... Ombilic stins!
Iar EA... S-a 'nfiorat ca vantul...
De-am inghetat!
"Asa, nu vreau!" credeam c-aud,
Ca vantu-ntre tulpine...
"Venisem dupa mama ta,
Nu sa te iau cu mine"