poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-05 | | Înscris în bibliotecă de iulian cimpoeșu
Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanțul de brațe, un aer duios, Ca râul ce geme de rea vijelie, Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros. Un crin se usucă și-n laturi s-abate Când ziua e rece și cerul în nori, Când soarele-l arde, când vântul îl bate, Când grindina cade torente pe flori; Așa făr' de veste pe zilele mele O soartă amară amar a bătut, Și astfel ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut. Abia-n primăvară cu zilele mele Plăpândă ca roua abia am ajuns, Atuncea când cântă prin flori filomele, O crudă durere adânc m-a pătruns. Amară e moartea când omul e june, Și ziua-i frumoasă, și traiul e lin, Când paserea cântă, când florile spune Că viața e dulce și n-are suspin! Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit; Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu ca o floare ce naște când plouă Creșteam, pe cunună să am dezmierdări, Și mie amorul cu buze de rouă Cu inimă dulce îmi da sărutări. Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge, Suflată de vânturi aici pe pământ, Ah! Juna mea viață acuma se stinge Și anii mei tineri apun în mormânt!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate