inevitabil
ziua dintâi își trăgea cămașa pe dos
își punea ghetele invers și călca peste vârfurile copacilor
ca și când s-ar fi luptat din greu cu rădăcinile lor bete
crescute în sus până la cerul întors ca un sân
pornite să-și ia singure
porția de licoare

inevitabil
următoarea mă sfâșia în două disperări inegale
una și-o strecura sub picioare ca pe o amprentă de tigru
dungându-și coapsele până când respirația îi devenea ascuțită
pe cealaltă o azvârlea fluturând-o peste umerii dezveliți
promițându-și un ochi de păun
decupat în aripă

inevitabil
ziua a treia punea lucrurile la punct
îmi culegea dintre ierburi fâșiile de sentimente pierdute
cobora toate scările cu mine în brațe, cusută în zig-zag
mă culca binevoitoare pe-un prag, închidea o fereastră
nu te mai gândi la moarte, îmi șoptea, oricum va fi
ultimul lucru pe care-l vei face