Să crezi că ai pierdut-o
dar în juru-ți
încă să mai simți
mirosul violet
al petalelor
tuturor abstracțiunilor voastre comune
împreună înflorite, în secret
o-ncercare,
încă una,
să trăim.

A rămas tot acolo,
copila
în poveste,
șoptindu-ți printre raze:

- M-am îndrăgostit de soare,
prea-iubitul
dar timpul m-a mușcat afară din cuprins
și într-o noapte
nu l-am mai zărit
acolo, în înalt,
frumos
întins pe nesfîrșit
ca mereu, la orizont,
ce nebunie...

Doarme o-junglă de singurătate
în așternuturile mele acum,
și crește-n ea femeia,
imagine de lut ars în lacrimi
e rugină pe obrazul de copil...