poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-28 | |
Oraș în provincie
Precum camioanele rusești trecînd prin larg canal cu deținuți români, așa fluturii culorilor din zilele verzi îmi străbat tăcerea. în seara asta n-o să ies afară, nu mai are rost. căldura și transpirația se bat într-o ritualică luptă pentru cine să rămînă cu omul. peste orașul meu s-a tras o cortină făcută cu hainele decolorate ale pensionarilor. actorii din toate clădirile statului au fugit panicați cînd n-au mai auzit aplauze. la mesele și serbările cîmpenești din foaier au năvălit cîini comunitari trădați de Primărie. e îmbulzeală și căldură mare. fără de umor. mai departe, pe Victoriei în jos, alți oameni se desprind din culoarea străzii ca niște zgaibe vindecate pe genunchiul luminii care s-a lăsat în oraș… hai să plecăm, domnișoară! în țara asta nu mai e nimic, decît femei și Dumnezeu. cetățenii o să fie diseară la geamuri mai palizi, mai triști, să-și vadă prin perdele vecinii cît de bine o duc. și o duc mereu pe-un picior de plai (…) domnișoară, aș vrea să-ți vorbesc cum piere poporul din care faci parte în dorința de a fi fost important, să-ți arăt pe cei dimprejur ce frumos merg la vot pe la prînz împachetați în afecte, iar seara se duc la băut ca dup-o reușită. se aud la terase cum cîntă “noi sîntem români” abia după ce se îmbată, niciodată înainte… domnișoară, domnișoară, creierul poetului național a fost uitat la soare pe un pervaz de fereastră, era cîntărit, era admirat și l-a mîncat poate de foame o pisică. în istoria noastră n-a mai rămas a cui era pisica. am sentimente ciudate și nu pe toate le împart la oameni, cu tine s-a-ntîmplat ceva cu totul special, te-ai interpus între lumina Lui și mine, din pricina rochiei ți-am spus, care îți era transparentă pîn’ la suflet… domnișoară, domnișoară, atît de mult îmi place cît e de persuasiv capitalismul cînd vine la concurs în România! iar acestui oraș i-a murit în sînge viitorul și am stări confuze cînd îl găsesc pe străzi ca o femeie cinstită care vrea să pipăie… și l-am desfăcut în aceste imagini cum aș desface nasturii unei rochii frumos îmbrăcate pe care n-aș mai vedea-o niciodată după aceea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate