Se mai cunună fetele-n Ardeal
În ii de spumă înflorind ca merii,
Flăcăi cu plosca chiuind pe cal
Și babe-n poartă lăcrimând tăcerii.

Ce forfotă la poartă la băiat,
Se bate bradu-n poartă cum se cere
Glumește râde , dar e mort speriat
De parcă îl vor duce la tăiere.

De mii de ani aceleași vorbe spun
Și stiu cu toții rostul ce să facă,
L-au bărbierit , l-au îmbrăcat și-acum
Mai stau puțin cu el să mai petreacă.

Și soacra mare plânge fără rost
Spunând într-una : musai c-o să plouă,
Când am născut fecioru-așa o fost,
Să țineți minte ce vă spun eu vouă!