poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-21 | |
De Dragobete
Cu ochii urmărind înspre ocean un țipăt, îmi vine să cad de sus ca o pasăre. cratița asta, pe care au numit-o unii infinit și-n care-au pus să fiarbă toate gândurile lumii, aș putea să o umplu, dintr-o singură suflare, cu sufletul de om, dar ce sens are, fată, să fac lucruri cărora nu le găsesc importanța? mai văd și eu câteodată cum vine câte cineva la această oală, pune ingrediente de tot felul și apoi ridică spuma cu o strecurătoare, dar nu zic nimic. hei-hei..., se dărâmă biserica noastră la care zidim numai cu carnea! voința ta, voința ți-aș zidi-o și ai putea să-mi strigi câte și mai câte! să te strângă timpul meu precum mă strâng pe mine lucrurile pe care nu le-ai înțeles. voi, Anuțelor, la fiecare sfârșit de întindere de mână puteți să aflați un bărbat. sunteți puternice, într-adevăr... pentru noi e ceva mai greu cu dispoziția asta, trebuie să dovedim mereu buna noastră credință (de parcă are rost). la capătul întinderilor noastre de tot felul, câteodată, nu este nimic. dar și când este, este numai cine vrem noi să fie! mai am și o vagă bănuială, cum că toți am fi fost pregătiți să ne facă fratele nostru, pământul, același fel de mâncare, fără discriminare. și-mi vine să râd, dar ești tu prin preajmă și nu-ți place să mă vezi fericit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate