dimineața
soarele văzut prin florile de gheață
în autobuzul 311, o nouă materie poetică,
un alt personaj bucureștean care apare aici,
între minți înghesuindu-se
în trupuri înghesuindu-se

ceva se topește și nu e zăpadă,
e sufletul meu tînjind după o nouă ordine socială,
în care e voie să plîngi pe stradă
și să-ți povestești visele unui necunoscut,
în care călugării sunt clovni
și îi fac pe copii să rîdă,
acolo, un mecanism de autoreglare va lua de la mine
toată iubirea
și ți-o va da ție
fără ca eu să pot mișca un deget,
fără ca tu să-mi dai ceva în schimb,
un simplu transfer de căldură( manualul de fizică de-a șaptea),
acolo nu e somn, e doar odihnă,
aici huruim ca niște motoare vechi
și dormim singuri.