din start recunosc că titlul nu ar avea nici-o legatură cu restul poeziei,
dacă decubitus-ul ventral ar fi mai relaxant
deși încerc să resuscitez ceva ce pare că nu există

uite o inimă aplatizată, făcută sandwitch și adusă la gură,
un fund de stomac după o pizza “ianuarie” de marimea și valoarea unui eurocent
purtător de noroc,
o figură candidă ce se-acrește la orice grimasă

cu mine aproape oricine se poate îmbrăca,
fiece punct e un ochi închis, adormit, cicatrizat.
ceea ce rămâne este o adevărată simfonie monocromă
ca un gutenachtkuss pe-o ureche

sfârșitul brusc al poeziei nu ar avea nici-un sens
dacă nu aș renunța la această postură
și aș trece mai bine la un ceai cu lămâie








nota bene:
- decubitus ventral = culcat pe burta
- gutenachtkuss = sarut de noapte buna