Intoxicat de gânduri obligate
peste carantina argumentului,
secundele obeze îmi sunt date
dacă văd albastrul văzduhului.

Atunci am spart un geam de supărare
și-ntr-un repaos mi-am adus aminte
de-un trotuar, făcut prin asfaltare
și-am zis să refac geamul, să fiu cuminte.

Am cules cioburile sub clar de lună,
iar clipa de noapte traversând cerul:
-Vindeci patimi cu regrete, vrea să spună,
dar n-ai să înțelegi nicicând misterul!

Rotirea stelelor printre ruine
clădea oglinda cioburilor mate,
o pânză de paianjen port în mine,
probabil pentru ziduri dărâmate.

Am lipit tot geamul, sunt în repaos,
port o mină semitristă de paiață,
iar clipa de noapte îmi strigă din haos:
-Nu poți să refaci florile de gheață!