In calea argintie de urmat
cu flori ce plac sau stanci neclare,
cascadele noptilor tin mereu
locul pietrelor inalte,
ce trebuie trecute
ori macinate...
Pe drumul arcuit in stil de vis,
sagetile razbat intocmai ca ieri,
poezia absoarbe nevazut
crude adieri si lipsuri in vedere sau auz.
Palatele apar doar imposibile
in ceata norilor interminabili,
ca nesfarsite siroiri de dulci chemari
spre ceasuri bune.
Doar ca pe calea
tintiuta propriei vederi
se-nsira aceleasi creste luminoase,
cu aura de nedorita veste,
cu sfasietoare incruntari de gene,
pentru unii negre
iar altora deschise.
La capat de drum
incinse,plapande flacari
iti secera respiratia
ca o idila cu marginile
necuprinsului...